1,2,3,4..........Amin!

De cand ma stiu nu am fost bolnavicioasa din fire. Virusii au stat departe de mine si eu de ei, ca Dracul de Tamaie si vice - versa.

Atunci cand un copil e racit, oricat de mare ar fi febra, cel mai probabil copilul ala nu are stare.
La fel eram si eu cand eram mica. Obisnuiam sa imi santajez parintii cand aveam febra sa imi cumpere oua Kinder. Acum nu stiu daca imi reusea pentru ca eram eu buna "santajista" sau se lasau ei pacaliti de mine (logic ca asta e :P), dar important era ca imi reusea.

Ca oriece copil eram plina de energie ce imi emana prin toti porii chiar si atunci cand aveam febra. Imi aduc aminte ca in perioada cand aveam 8-9 ani am racit puternic. Facusem febra foarte mare (vre-o 40, spre 41), iar ai mei erau disperati si nu stiu ce sa imi mai faca ca sa imi scada febra. Desi aveam febra asa mare eu tot vroiam sa ma dau jos din pat sa imi spun rugaciunea de seara, ca orice om simplu (in perioada cand eram copil faceam asa ceva acum insa.....). Zis si facut! M-am dat jos din pat, m-am asezat in genunchi, mi-am facut Semnul Crucii si am inceput: unu.........., doi............., trei.............., patru............. . Toate astea le-am rostit calm si cu pauze dese ca si cum as fi spus un vers intreg si pauza era menita sa anticipeze urmatorul vers.

Nu va puteti imagina mama si sora mea care erau langa mine ce fete au facut. Inainte de cifra cinci m-am oprit si eu, realizand ceea ce spuneam de fapt in loc de "Tatal Nostru", m-am resemnat si m-am bagat inapoi in pat.
Nu am sa inteleg niciodata de ce am inceput eu sa numar, ce a fost in mintea mea (sau mai bine ce nu a fost) si probabil nu o sa inteleg niciodata. Oricum imi voi aduce aminte mereu de acest episod cu virusi.

Acest post merge la Omul Simplu pt. concurs