"Undeva intre doua blocuri cenusii si obosite, a rasarit un lastar de cires
La inceput nu l-a revendicat nimeni pentru ca nici nu-l plantase cineve, iesind dintr-un sambure aruncat, la intamplare, pe geamul vreunei bucatarii.
Dupa un timp, un locatar de la parter a ingradit spatiul verde din fata ferestrelor sale, ridicand un gard incruntat din sarma ghimpata.
In dosul gardului copacelul a continuat sa creasca si deodata spre sfarsitul unei primaveri a format o coroana de flori albe ca un costum de mire tinar, pe care l-a schimbat curand cu ciorchini de cirese.
Poamele erau de soi bun, mari, curate, carnoase, cu samburele nic si cu pielita fina, luminoasa, colorata in rosu aprins.
Bogatia falnica a fructelor coapte parca peste noapte, nu a scapat vigilentei pofticioase a copiilor. Ca niste vrabii zburlite, cinci-sase baieti si fete s-au strecurat printre tepii de sarma iar cei mai maricei s-au aburcat pe crengile pomului, facand parte dreapta cu cei de jos.
Ramurile firave falfaiau ca niste aripi speriate in agitatia hotilor de poame, ca si cum copacul ar fi vrut sa-si ia zborul spre petecul cerului albastru dintre bastioanele de beton, purtand cu el pina la Poarta Raiului copiii cu fetele inbujorate de emotie.
Bucuria le-a fost scurta si s-a spart intr-o invalmaseala inspaimantata produsa de aparitia “proprietarului”.
Minios, injurand de Cele Sfinte, s-a apropiat de ciresul frematator lovind trunchiul cu o bardita haiduceasca.
Tacerea s-a lasat ca o patura murdara peste zgomotul taierii. Nici vrabiile nu mai indrasneau sa ciripeasca.
Cu ochii injectati, cu parul cazut pe fata transpirata individul a lovit pana ce podoaba de frunze si fructe a cazut cu un oftat vegetal, zdelindu-se in tepii gardului.
… De atunci a trecut ceva timp. In anii din urma din ciotul ramas nevindecat s-a ridicat un alt lastar care a devenit un copac viguros, mai inalt decit zidurile care il imprejmuiesc.
Nimeni nu-l revendica, nimeni nu-I da atentie, caci ciresele pe care le face sunt pipernicite si nu apuca sa se coaca, ramanand cu un gust amar si salciu.
Gardul aparator nu mai exista dar copiii de alta data trec nepasatori, tinandu-si de mina proprii copii. Poate isi mai amintesc de gustul poamelor de altadata sau poate ca nu.
Si nici nu inteleg cum se face ca, dupa spaina muscaturilor de secure, din pomul de soi bun a crescut un altoi salbaticit."
Prof. Dumitru Danut Ursache
Dumnezau sa-l odihneasca in pace!
frumos ... a la recherche du temps perdu ...
RăspundețiȘtergere