Inselaciune

Atunci cand suntem copii ne pricepem la anumite lucruri foarte bine. Unul dintre acele lucruri ar fi ca ne pricepem sa "judecam" foarte bine oamenii, iar cand spun ca ne pricepem sa ii judecam ma refer la faptul ca ne pricepem sa ii "citim", ii intuim, stim care sunt buni si care nu, stim care sunt cei care ne pot ajuta si care sunt cei care nu, stim care ne vor aduce bucurii si care ne vor face sa suferim, in fine stim in cine sa avem incredere si in cine nu.
Odata cu trecerea timpului insa, fie ne pierdem aceasta capacitate fie ea se diminueaza. Atunci cand crestem incepem sa nu ne mai ascultam instinctele si astfel ne lasam "prada" acelora care ne fac sa suferim.
Din dorinta de a nu gresi in alegerea persoanelor care ne inconjoara ne ridicam standardele, ridicam nivelul pretentiilor, dar tocmai atunci gresim mai tare. Fiind prea concentrati in a cauta perfectiunea ramanem undeva la suprafata fara a vedea adevarata fata a cuiva. Ne lasam inselati de un zambet, de o vorba buna, de o mangaiere sau de un sarut, si ne multumim cu asta. Ne lasam orbiti de ambalajul frumos fara a ne obosi sa cautam in interior pentru a vedea miezul. Dar, cand, dupa un timp, persoanele din jurul nostru incep a-si arata adevarata fata, incepem sa realizam greselile si superficialitatea alegerilor noastre.
Toti comitem aceleasi greseli. Toti am "inselat" macar o data in viata pe cineva. Toti am pretins la un moment dat ca suntem altceva decat ceea ce suntem in realitate, si asta din dorinta de a fi, sau de a parea mai buni pentru cei din jurul nostru, pentru ca ei sa ne placa si sa ne accepte in jurul lor.
Dar, adevarul e ca, fiind preocupati cu a ne face placuti de altii, uitam ca ne indepartam in acelasi timp de noi. Ascunzandu-ne de ei ne ascundem si de noi, cand ii "inselam" pe cei din jurul nostru ne "inselam" si pe noi.