..........

Nici nu imi vine sa cred ca a trecut atata timp de cand nu am mai postat nimic. Adevarul e ca am avut un inceput de an dezamagitor, deznadajduitor, deprimant si tot ce se mai poate incadra in aceeasi “paleta de epitete”. Mi-a lipsit cheful, inspiratia, vointa. Mi-a lipsit orice urma de dorinta de a face sau scrie ceva. In fine….Nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre sentimente in general.

Am ajuns sa fim o rasa deprimata si deprimanta. Am ajuns sa vedem mai mereu numai jumatatea goala a paharului.

Am observat din ce in ce mai mult in jurul meu ca noi, ca rasa umana in general, avem astfel de sentimente, de “rau”, tot mai des. Nu conteaza tara, rasa, varsta sau religia.

Lumea pe strada e din ce in ce mai trista, mai inchistata, mai rea si mai urata din punct de vedere sentimental. Suntem mai mereu rautaciosi, artagosi, ne sare tandara din orice si zilnic ne lamentam ca suntem coplesiti de una sau de alta.

Toti dam vina ba pe sistem, ba pe politicieni, ba pe coruptie, ba pe vecin si purcica lui. Uitam insa, cu desavarsire, ca principalii vinovati suntem noi (FIECARE DIN NOI). Fiecare este propriul sau dusman in calea evolutiei proprii. Poate daca noi (ca individ) am fi mai veseli si mai bine dispusi si cei din jurul nostru si-ar schimba atitudinea fata de noi si implicit fata de restul lumii. Nu suntem singuri niciodata. Traim intr-o retea imensa de suflete si creiere. Interactionam unul cu celalalt direct si indirect. Tine de fiecare din noi sa schimbam ceva.

Dar, in loc sa ne implicam si sa incercam sa schimbam ceva, preferam sa ne lamentam, sa traim in ignoranta, liniste si durere fara sa ne pese prea mult de modul cum ii afectam pe cei care ne inconjoara si cum ei ne afecteaza pe noi.

In ultima vreme daca suna telefonul prea des sau prea mult, ma enervez, daca vocea de la celalalt capat nu e bine dispusa si e sictirita, ma sictiresc si eu, daca sunt stresata ma enervez, daca nu merge ceva ma enervez. Adica ma enervez cam din orice!. Si mai mult ca sigur ca nu sunt singura care pateste asta…asa e?

Incerc sa ma corectez dandu-mi seama ca ceilalti nu sunt vinovati pentru nervii mei sau pentru starea mea de indispozitie generala, asta cu conditia ca ei sa nu fie factorul principal cauzator.

Incerc sa ma schimb pe mine, sa imi schimb perceptia despre lume, sa schimb lumea in mod implicit (stiu, stiu….picatura intr-un ocean), sa ma “reimplic” in propriile activitati, sa nu mai uit, sa nu mai las balta nimic din ceea ce imi place.